De câte ori n-am spus eu cu gura mea că sunt nevoită eu să mă schimb pe măsură ce-mi fug anii de sub picioare și de câte ori n-am zis că de fiecare dată când se mai scurge un nou an, fac cunoștință cu o nouă eu... și mereu, mereul TOTUȘI... Nu ne schimbăm așa rapid, nu? Avem motive teribile să ne-nvârtim acul personalității la 90 de grade... nu? Dar când vezi o schimbare care-ți dă peste nas cu toată forța vitezei, atunci tragi linie și vezi concluzia că de fapt omul din fața ta, nu ți-a prezentat niciodată adevărata sa față. Dacă doare?! Nu. Slavă cerului, limba română are cuvinte bune pentru asta: ești pur și simplu, stupefiat. Și tot așa dai înainte peste oameni și oameni pe care credeai că-i cunoști dar pur și simplu fiecare e creat în așa fel încât să te poată surprinde cu caracterul lui de căcat, pe care l-a ținut acolo drept un mare "Surpriseeee!!!" și cu care, by the way, se mai și flutură azi în fața ta, gândindu-se vezi Doamne, cât de cool e el și cât de interesant trebuie să fie pentru faptul că acuma se prezintă a fi un om de tot rahatul, perindându-și în văzul lumii, fix caracterul pe care ți-ai dori să nu-l fi cunoscut în întreaga ta existență! Mai bine pierd un om ca tine, decât să suport ipocrizia reîncarnată într-un om care chipurile, până acum două/trei luni era un "wanna be a better man". Abia am realizat că nu te-am pierdut niciodată, ci nu te-am avut vreodată-n viața mea!!!
Fuck what I said, it don't mean shit now!
