Cu disperare te implor să te oprești din ceea ce faci... cu priviri pierdute mă refuzi. Cu dezlegate gânduri mă plimb prin inima ta, cu șoapte crude îmi distrugi cercul siguranței... Pare c-ai plagiat filme de dramă și dragoste, serii întregi de telenovele. Nu vreau să recunosc, să-mi recunosc nimic. E în regulă...totul...Dar dacă totuşi ai putea să opreşti timpul în toată nebunia asta, am putea şi noi să vedem cumva totul mai clar. Te urăsc şi mă urăşti, dar mă săruţi şi te sărut în continuare. Haosul ăsta ne reprezintă. Ne prezintă lumii goi şi neputiincioşi... ce bine că lumea n-are să vadă asta.
Golurile astea din sufletele noastre se umplu doar cu sarutări în gust de sânge... Şi dacă a trăi din ipocrizie numim noi viaţă atunci ucide-mă. Și pentru că tot ceea ce ne înconjoară am împachetat în minciuni nu mai știm de-i ură ori...
Sunt multe lucruri care mi-au întors viața la 180 de grade... dar tu ai spart toate concepțiile, ai distrus absolut toate barierele și-ai împins limitele până dincolo de firesc. Horrorul e că ”a te urî” pe tine e ultimul lucru pe care l-aș putea simți...
