Opresc timpul, mai sorb o gură din cafea, strig surd la cer şi-i mai cer o şansă să fac lucrurile cum trebuie. Conştiinţa măcar, nu mi-e defectă şi încă pâlpâie mocnit o urmă de regret. Ştii ceva? Lasă-mă. Cuvintele tale nu-mi satură foamea sufletului. Sătulă sunt doar de vise, vorbe, promisiuni. Şi de-ale mele şi de-ale lumii.
Încă o gură din a doua cafea şi-mi pare că mirosul zilei de azi e special. Două variante: fie încă puţină moarte sufletului meu, fie un mic, nou, început... puţin măcar, te rog.Scrii numai lucruri negative.
-Nu trăiesc altceva.
Prea multă violenţă în ce scrii.
-Asta e unica problemă a mea?!
Lumea asta are nevoie de mai multă energie pozitivă. Oraşul ăsta trebuie să-şi cumpere mai multă bună-dispoziţie. Asta ca paranteză.
Poate-am crezut mult prea mult în iubire, sau poate chiar am visat prea puţin. Undeva la mijloc. Doar pentru că nu prea am dormit. Prea multe paranteze în viaţa mea şi totuşi niciodată nu reuşesc să-mi termin ideea. Nevoie am de mai puţine vorbe, mai solide planuri, oameni mai reali, detalii mai puţine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu