Atunci când îmi lipsești, atunci când te vreau

 Sunt unele povești de dragoste pe care le trăiești atât de superficial, cele cărora nu le acorzi atenție, dar cele care-ți lipsesc cel mai mult. Au fost doar câteva momente, numărate pe degete. Au fost momente lipsite de încărcături sentimentale sau efecte speciale. Simple, dulci, drăguțe. Nu-i poveste de dragoste de roman, nu-i relație amoroasă și nu știu ce a fost. N-am putut să îmi explic sau nici n-am vrut. Două brațe suave m-au îmbrățișat și acum zici că totul s-a petrecut în mintea alcuiva. Două buze m-au sărutat cu căldură, înțelegere și mi-au lăsat dulceața amintirii. Nu regret niciun moment. Poate doar c-a fost prea puțin și sufletul meu nu s-a bucurat îndeajuns.

 Oamenii se schimbă așa repede, de la o zi la alta. Eu nu m-am schimbat deloc. Mie doar îmi place tăcerea. Am înțeles că poate speranța stătea prea des la ușa mea, dar totuși n-am crezut că un om poate avea o varietate atât de largă de fețe. Nu-i nimic. L-am cunoscut și rău și dulce și prieten și înțelegător și acid... și mi-a plăcut la nebunie! Dacă mi s-ar oferi șansa de-a retrăi acest episod, Dumnezeule, aș face-o! Poate că aș fi făcut lucrurile cum trebuie, poate că aș fi încercat măcar să-l păstrez, dar aș strica așa, o bună traiectorie a vieții mele. Aș devia complicatul. Îmi plac lucrurile complicate. De-asta poate n-am vrut să procedez cum trebuie și cum spuneai tu ”am eșuat”. Nu sunt sarcastică, dar trebuie să-ți spun că am adorat privirea aceea răutăcioasă și tăioasă!! Am iubit conversația întunecoasă și privirile tale ucigătoare. Până și sărutul ăla plin cu ură. Aș repeta episodul la nesfârșit. Mulțumesc încă odată pentru că de mult n-am simțit că trăiesc, iar felul în care mi-ai vorbit, felul în care m-ai privit, felul în care m-ai sărutat cu dispreț a trezit în mine cea mai adormită ființă, viața.