Cred că se întâmpla acum un an, poate doi...
Bunica mea, femeie bătrână de aproape 80 de ani, cu problemele ei, cum sunt bătrânii (și știți), având probleme cu un picior, a mers la îndrumarea medicului primar, la policlinica aia(nu știu sigur cum se numește) de vis-a-vis de Carrefour, la un medic specialist, pentru un consult, eventual o rețetă care să poată să-i diminueze durerile. Nu știu dacă-i nevoie să precizez, bunica, bătrânică, cu piciorul ăla cu care se deplasa așa greu, a ieșit dezorientată să meargă la farmacie să ridice rețeta, că fusese trimisă la cea din interiorul Shopping City-ului. Vă închipuiți cum fu pentru ea, mai ales că nu bătuse bulevardul cum se zice, ca și alții, ce să știe săraca de Shopping City, că se uita mirată de nu vedea măcar trecerea de pietoni.
Și analizând în mintea ei ce-i de făcut și încotro să apuce, vă povestesc exact așa cum ea mi-a povestit mie:
„Mă uitam în stânga și-n dreapta să mă duc să întreb și eu copchilă, pe cineva să îmi zică și mie unde să mă duc eu la farmacie și cum mă uitam după cineva, văd că se apropie de mine un tânăr, frumos, înalt, îmbrăcat într-un sacou negru, fața așa albă frumoasă și senină, iar părul brunet și zice: Mătușa, unde vrei să ajungi? Ș-apăi îi explic eu lui că m-o trimis la farmacie și vreau să merg să iau rețeta, numai că nu mai știu eu prin orașul ăsta unde trebe' să mă duc. Și el zice: hai mătusă că te duc eu, că merg și eu în colo și hai la trecerea de pietoni cu mine!... Și m-o luat copchilă, de braț ș-apoi eu am zis că să ma chinui să merg mai repede cu piciorul ăsta al meu, dar el mi-o zis, stai mătușă încetu' că avem timp. Ș-am trecut noi trecerea și tot așa, m-o condus el pe mine înăuntru la farmacie acolo, și zice să-i dau lui rețeta și să-i zic că o completează el, drept să-ți spun eu nici că vedeam ce scrie acolo. Ș-apoi completează el și ia medicamentele și văd eu că el scoate banii din portofel și plătește rețeta mea! Iau pastilele, le pun la mine în traistă și și zic, stăi măi băiete să îți dau eu banii ție înapoi! Și el îmi zice, mătușă lasă banii acolo că asta rămâne plătită de mine. M-am uitat eu așa la el și el zâmbea la mine, ș-apu' zice el, lasă matale, că noi ne-om' mai întâlni... I-am spus mulțumesc dară, la băiet și i-am zis eu că am să-i aprind o lumânare la biserică și el tot așa o zâmbit la mine și m-o condus înapoi să ies din magazinu' acela mare ș-apu' tot așa s-o dus cum o venit, ca de nicăieri și nu l-am mai văzut chiar dacă l-am mai urmărit eu oleacă cu privirea.”
Nici mie, nici mamei parcă nu ne venea să credem când am auzit, pentru că la noi în țară fapte bune ca astea prea greu vezi, exact așa, cam odată pe an... Și-atunci chiar ți se pare minune. Și-am meditat la asta. Pe drept că auzind astfel de întâmplări, chiar te face să-ți dorești să fii mai bun. Mai ajut și eu când văd câte o bătrână cu sacoșele grele, dacă pot, de ce nu? Mai ales că ei sunt cei care au nevoie mai mare de ajutor... Și-apoi, te simți așa bine după un gest așa mic, dar cu un impact așa mare pentru ei. Mâna de ajutor de la tine, înseamnă destul pentru ei, uneori. :)
Câți bătrâni nu plâng pentru o pâine? Câtora nu le ajung banii pentru medicamentele de care au nevoie? Câți nu sunt care au nevoie de mâna ta să poată coborî din autobuz? Câți n-au nevoie de puterea ta să le cobori bagajul sau să le urci? Câți n-au nevoie de indicații? Câți crezi ca n-au au nevoie de tine?!M-am gândit mult, la frumoasa „pățanie” a bunicii mele și chiar mi-am adus aminte de vorba aia, că „Lucrurile bune se întâmplă oamenilor buni”... Într-adevăr e o femeie atât de bună, cu oricine, mai ales cu mine. Pentru multe îi sunt recunoscătoare și mult timp de aici înainte am să mă rog pentru sănătatea ei. Oameni buni ca ea și ca băiatul acela care s-a gândit la o faptă atât de bună, se întâlnesc prea rar... Dacă ne-am uita în jurul nostru, am vedea câte bucurii putem face cu un singur gest, în fiecare zi...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu